Colosseum Tournament XIII prezentat de RedSevens

Pentru prima oară în istoria sa, municipiul Călărași va fi gazda uneia dintre cele mai cunoscute competiții de K1 din România, Colosseum Tournament. Tot în premieră, RedSevens va fi unul dintre organizatorii acestei gale de excepție în care se vor lupta nume precum Ionuț Pitbull Atodiresei, Cosmin Ionescu și Cristian Milea.

Unde se desfășoară Colosseum Tournament XIII?

Desfășurat în Sala Polivalentă “Ion C. Neagu” din Călărași, Colosseum Tournament XIII începe la ora 18:00 și va fi compus din 10 lupte în care 17 sportivi români și 3 străini vor da totul pentru a cuceri ringul.

Cine sunt principalii combatanți?

Una dintre cele mai importante lupte va fi cea dintre Ionuț Pitbull Atodiresei, singurul sportiv român care deține o centură WAKO-Pro, și georgianul Aleksandre Gamqrelidze, luptă ce va avea loc la categoria 65 kg. Aceasta va fi penultima luptă din cariera lui Pitbull Atodiresei după 20 de ani de activitate.

În cadrul turnerului, vor avea loc și 2 lupte pentru titlu, prima fiind cea dintre sportivii români Marius Munteanu și Costin Mincu, la categoria 95 de kg, iar a doua, cea care va încheia a XIIIa ediție a turneului, îi va avea în ring pe Cosmin “The Silent Killer” Ionescu și sârbul Milos Cvetitanin, multiplu campion mondial Wako, la categoria 86 de kg.

Colosseum Tournament XIII se anunță a fi o gală cu totul deosebită, în care sportivii vor dărui totul în ring, iar RedSevens vă invită să asistați la spectacolul oferit de acești “gladiatori moderni” și să pariați pe cei mai fioroși luptători.colosseum tournament 1